Dragoste si zambet

Politicienii noştri au tupeu, asta o ştim cu toţii. Orice ar face, indiferent de ce li se întâmplă, se spală pe mâini şi susţin sus şi tare că nu e de la ei! Acum, în ograda ţărişoare noastre, a mers cum a mers: sunt prinşi cu mâţa în sac, clar a fost o înscenare. Indubitabil! Au fost prinşi în flagrant luând mită - versiunea este, invariabil, aceeaşi: "nu am luat, dom'le, mită, îmi recuperam un împrumut". Puţin scandal mediatic, splălare de rufe în public, dezvăluiri senzaţionale şi ruşinea se spală, iar politicienii merg mai departe cu capul sus. Dar cu Parlamentul European Nu te pui! În loc să te retragi cu umilinţă, te încăpăţânezi mai ceva ca scaiul în lâna oii şi pui placa: "a fost o înscenare, totul a fost scos din context". Iată că PE ne dă o adevărată lecţie de etică şi de bun simţ în cazul Severin. Aşa da!

Nu ştiu de ce, m-am apucat să citesc un articol banal - " Facebook renunţă la butonul de Comment. Vezi modificările ". Subiectul: nu mai dai click ca să-ţi apară comentariul, ci "enter". M-au distrat, însă, reacţiile la articol. alezz  Najpa fara butonul Comment! Ca daca mi'e lene sa ma intind pana la tastatura sa apas enter?? Sfantul MOuse ma ajuta enorm! Aiurea, dar asta e.. paul mi se pare buna ideea ti.e lene sa te intinzi pana la tastatura?... abstract! da comment'urile le scrii vocal? nu de la tastatura? =))) nea costel destept mai esti Dar de scris commentul, cum il scrii? din mouse??? Bogdan  sau.. Sau butonul "who cares"....... Subscriu la ultimul!

Anul trecut am încheiat socotelile cu un job unde aproape zilnic m-am lovit de birocraţie, gândiri haotice şi mentalităţi de genul: "ordinul se execută, nu se dicută". Până aici, nimic deosebit. Dar finalul a fost cel care m-a umplut de scârbă. Mi-am dat demisia, dar mi-am luant angajamentul că îmi voi termina toate treburile, chiar şi după ce îmi expiră preavizul. Se întâmpla în preajma Crăciunului, deci cam de Revelion urma să pun punct. Fix în ziua în care mi-am băgat preaviz s-a nimerit să iau şi prima de Crăciun. M-am dus la HR să încep formalităţile de încetare a contractului. Cum au aflat că îmi dau demisia, au început să se umfle. - Ţi-ai luat prima? - Da - Păi nu trebuia, s-o aduci înapoi. - De ce???? - Pentru că îţi dai demisia. - Aşa, şi? Ce legătură are una cu alta? - Păi pleci din acestă instituţie, deci nu mai ai dreptul la primă. - Staţi puţin, dar sunt încă angajată aici, contractul mi se termină peste două săptămâni, aşa că am tot dreptul la primă

mulţi ar ţipa...sau ceva de genu'! În general ascult, tac şi încerc să iau oamenii ca atare- cel puţin, asta intenţionez. Dar acum simt că nu pot ţine numai pentru mine un episod...hilar şi bizar, să zicem. Nea' Gigi conduce. Nea' Sile filmează. Ce au cei doi în comun? Lucrează noaptea şi sunt comozi din cale-afară. Deşi noaptea nu se compară, ca volum de muncă, cu ziua, cei doi sunt veşnic nemulţumiţi de turele lor de noapte. Nea' Gigi are reguli clare: el nu se deplasează la "orice bălărie", nu înţelege de ce nu e consultat înainte să fie trimis undeva (pe modelul "vrei sau nu?") şi mereu pleacă de la premisa: "aaa, locaţia aceea e prea departe, sigur nu mai găsim nimic, mergem degeaba". Nea' Sile nu are reguli stricte, ci dureri periodice: de spate, de cap, de mână, de ochi, de picior, de orice. Mereu se plânge de ceva, e veşnic obosit şi, bineînţeles, nemulţumit. Să ne înţelegem, cei doi lucrează, în medie, jumătate din timpul p

...ţin morţiş ca eu să fiu informată, la orice oră, despre ce program urmăresc ei la televizor ...îşi antrenează copilul pentru alergări viteză; altfel nu se explică de ce îl aud fugind, încă de la primele ore ale dimineţii, de la un capăt la altul al apartamentului - zilnic ...simt nevoia să-şi renoveze mai tot timpul apartamentul. Mai exact, din 12 luni pe an, în nouă folosesc bormaşina, ciocanul, dalta. ...mă obligă să ascult odată cu ei manele. E musai! ...ştiu când vin sau plec, care memorează feţele prietenilor care mă vizitează şi numerele de înmatriculare ale maşinilor lor ...se plimbă cu liftul fix când trebuie să plec eu la muncă ...încep să mă interogheze dacă ne nimerim în acelaşi timp la intrarea în bloc, iar eu nu scot mai repede cheia, să fac dovada că locuiesc acolo Care din vecinii mei vă plac? :)

Ştiam că Teatrul Naţional Bucureşti (TNB) o să intre în renovări, dar acum două seri am aflat că "Lăptăria lui Enache" şi "La motoare", locaţii aflate în incinta clădirii TNB, se închid pe perioada renovării....adică minimum 2 ani. Ca să înţelegeţi, cele două fac parte din istoria Capitalei. "Lăptăria" datează încă din anii 1920 şi era locul de întâlnire al scriitorilor avangardişti din Bucureşti .În timp a devenit şi loc de lansare a unor trupe consacrate astăzi. E un loc de promendă pentru toată lumea, unde poţi să asculţi o muzică bună, să vezi o piesă de teatru şi să mai stai la o poveste cu prietenii. Un cadru diferit de cafenelele şi barurile atât de răspândite astăzi. "La Motoare" este o terasă pe care nu poţi s-o ratezi vara. Dacă ziua te topeşti în Bucureşti de la căldură, seara te poţi bucura de răcoare, lângă o bere rece, mititei şi cartofi prăjiţi şi de muzică super bună. Şi totul pe acoperişul TNB! Sperăm la o renovare rapidă.

Nu are rost să-mi dau cu părerea despre ceea ce se întâmplă în Japonia. Nu pot să-mi imaginez, pare atât de ireal. Nu pot nici măcar să-mi imaginez cum am simţi noi un cutremur la o asemenea magnitudine. Prima amintire despre cutremur o am de când eram mititică rău. Ai mei erau plecaţi la o nuntă, cred, iar eu eram acasă cu bro' încă în scutece şi cu bunicii. Şi ţin minte că mamaie era cam panicată, ne-a luat pe sus şi am coborât în curtea blocului, unde se strânseseră toţi vecinii. Şi stăteau acolo, între blocurile de 4 etaje, şi se uitau în sus. Şi eu, după ei, fără să înţeleg mare lucru. Am crescut cu o teamă inoculată de cutremur şi cu 3 sfaturi esenţiale: "adăposteşte-te pe lângă pat/dulap", "nu te apropia de scări" şi "stai departe de lift". Probabil că, ulterior, am mai prins cutremure, dar nu le-am simţit. Mi-a rămas în minte, însă, cel de acum 5-6 ani. Eram la Piteşti pe atunci. Stăteam frumos în casă cu prietena cu care locuiam, când a

Am stat vreo 2 ani prin Sibiu, în urmă cu mult timp. Venită din Oltenia mea unde toţi suntem iuţi, gălăgioşi nevoie mari şi aprigi, în Sibiu m-au izbit liniştea, calmul şi graiul. La un moment dat spuneam, chiar, că aş putea scoate un ghid...de orientare! Printre primele lucruri învăţate a fost "ora doi" :) Eu spuneam "ora 14" sau "ora două după-amiaza", la ei, invariabil, era "ora doi". Apoi am învăţat că ardelenii nu-i prea înghit pe olteni! Eu nu aveam mare lucru de împărţit cu nimeni, aşa că mă şocau afirmaţiile de genul "bine că aţi venit voi cu medii mari din sud, să ne luaţi locul aici", "ce bine ar fi dacă ar exista graniţă între Vâlcea şi Sibiu", "suntem asaltaţi de olteni, sunt mai mulţi decât noi". Afirmaţiile de genu' erau la ordinea zilei. Aşa că simţeam nevoia să folosesc perfectul simplu mai mereu - era ca şi cum aş fi zgâriat tabla cu unghia, pentru ei:)) Într-o zi am descoperit că, în Ardea

Cine a spus că există un moment pentru orice ştia ce spune. Cred că simţi atunci când este potrivit să faci ceva şi...când nu este :) În viaţă mă intersectez, destul de des, cu persoane de vârste diferite - fiecare are propria viziune, mentalitate etc. În timp ce majoritatea celor de vârsta mea au intrat în rândul lumii, ca să zic aşa, adică şi-au întemeiat o familie, alţii sunt în plină zburdălnicie! Automat, discuţiile sunt diferite: vorbesc şi ascult atât despre căsnicii şi copii, cât şi despre ...orice altceva :) Dar există un punct unde aceste generaţii din jurul meu se intersectează: nu scap nicicum de nemiloasele întrebări - "voi ce aveţi de gând?"/ "voi ce mai aşteptaţi?"/ "timpul trece, voi nimic?". Uneori am impresia că timpul a trecut prea repede, de nici nu l-am simţit, şi că acum mă uit la clepsidra întoarsă şi parcă număr ultimele firicele de nisip care alunecă pe peretele de sticlă. Alteori îmi aduc aminte de ordinea priorităţilor fixate

Datele noastre de contact, odinioară cunoscute doar de persoanele din anturaj, au ajuns pe taraba tuturor: la diferite firme de promovare a unor produse, pe internet, în ziare şi, mai rău, în posesia unor necunoscuţi. De sărbători primim scrisori sau felicitări la poştă, din partea autorităţilor. Telefonul fix sună şi la capătul celălat este un ciudat cu chef de caterincă. Hai că puteam da vina pe Pagini Aurii! Dar şi mobilul e la fel de expus. Nu mai vorbesc de sutele de spam-uri din mail-uri. Eu, una, sunt asaltată de câteva luni pe mess de indiviţi ascunşi în spatele unor combinaţii kilometrice de litere. Toţi vor acelaşi lucru: "add me, chat with me, web me...plsss". Îi dau pe ignore, îi reclam ca spam, aleg să nu mai aud de ei niciodată...în zadar. Sunt mai mulţi decât ţânţarii pe caniculă, lângă baltă! Mama, în schimb, este asaltată de necunoscuţi pe telefonul mobil. Cosmote a adus, pe lângă ofertele cu minute interminabile, apetitul unor obsedaţi de a forma în neşt

Pe 8 martie, realizatorii de la un post de radio s-au gândit să lanseze o temă de discuţii pornind de la rolul femeii în societatea modernă, dacă e discriminată faţă de bărbat, evoluţia profesională etc. Unul dintre ascultători a spus că are o mică afacere - conduce o firmă şi că a preferat să angajeze mai mult femei, pornind de la ideea că au mai puţine şanse faţă de un bărbat atunci când vine vorba de job. Nu ştiu cum vine asta, dar omu' a vorbit foarte oki şi respectuos şi l-am plăcut! A fost urmat de o doamnă care a spus clar şi răspicat ceva de genu': "eu cred că femeia are două roluri foarte clare: să aibă grijă de familie şi de casă". Hmmm...apoi a explicat de ce nu este de acord ca o femeie să aibă carieră: "eu nu cred că unei femei îi stă bine să concureze cu un bărbat. Bărbatul este cel care trebuie să asigure bunăstarea familiei". Sinceră să fiu, am mai auzit femei care să spună: "aş fi vrut să fiu bărbat". Dar asta când vine vorba d

Sau "omul cu o mie de feţe". Vă amintiţi? Era şi un serial care purta această denumire. De multe ori mă trezesc analizând oamenii şi un gând nu-mi dă pace: "de ce simt nevoia să pară altfel de cum sunt în realitate?" sau "de ce reuşesc să-ţi creeze o primă impresie atât de deformată?". Nu vreau să vorbesc despre lovituri sub centură, falsitate etc. Dar sunt sigură că vi s-a întâmplat de multe ori să întâlniţi o persoană care să fie, în genere, acră, aspră, dură, şi să aibă acele momente rare în care zâmbeşte atât de frumos, încât pare că se luminează camera. Şi să te întrebi "oare de ce nu zâmbeşte mai des, totul ar fi mult mai uşor"? Sau invers: o persoană care pare atât de delicată, de amabilă, de prietenoasă şi amuzantă, iar când te aştepţi mai puţin să te servească cu replici atât de acide încât să te întrebi cu ce-ai greşit pe lumea asta??? De exemplu, am avut la un moment dat de a face cu o fată care se purta foarte frumos cu mine. Din se