Dragoste si zambet

Nu mă consider o curajoasă, doar mama mă vede ca pe "croitoraşul cel viteaz!". Dar mi-am ales mereu un drum plin de provocări şi, când a fost să fac vreun pas, m-am aruncat cu capul înainte. Las deoparte bungee jumpingul sentimental, care n-a avut niciodată legătură cu chibzuinţa şi nici rezultate pozitive! Dar pe plan profesional, am trăit momente demne de inspiraţie ulterioară....măcar pentru curaj! O provocare a fost atunci când studiam dreptul şi îmi doream cu ardoare să mă fac jurnalist ! Aşa că m-am dus la PRO TV Sibiu şi le-am spus că vreau să mă angajez. Am fost adoptată, plimbată pe teren, mi-au hrănit tentativa de dependenţă!Atunci am scris primele ştiri! Soarta a făcut ca ei să mă creadă studentă la Jurnalism dornică de practică. Până la urmă adevărul a ieşit la iveală. Mi-a plăcut la ei, aşa că am revenit peste doi ani ca să fac practică pe bune, când am devenit şi studentă la Jurnalism! (thx, girls!) O altă provocare a fost primul meu interviu . Cu Andrei G

Zilele trecute am urmărit o ştire despre tendinţele în recrutare. Pe modelul "nicio zi fără Facebook" şi "dacă nu ai cont FB înseamnă că nu exişti",  mai nou, cei în faţa cărore te prezinţi pentru un job îţi urmăresc şi...profilul de pe faimoasa reţea de socializare. Există şi o explicaţie: "Pentru noi este important, descoperim mai multe aspecte ale vieţii pe care o are intervievatul şi poate aşa evităm surprizele neplăcute", suna explicaţia unui reprezentant al unei firme de recrutări. Pe mine m-a lăsat puţin mască raţionamentul. Ce treabă are viaţa personală cu serviciul? Contează oare ce poze postez, cu cine sunt prietenă, ce muzică ascult, ce site-uri vizitez sau ce experienţă am în domeniul pentru care am aplicat? Mai lipseşte ca intervievatul să vină la interviu cu mama şi bunica, să poveastească amintiri ruşinoase din copilărie! Un om bine pregătit în recrutări sau angajator ar trebui să-şi creeze o impresie cât de cât corectă despre candidaţ

Obişnuiam să am ca motto: "zâmbeşte înainte să deschizi ochii". Adevărul e că nimic nu se compara cu o zi liberă în care mă jucam de-a v-aţi ascundelea cu soarele: el îmi căuta ochii, eu mă făceam că îl ignor! Ideea e că găsesc aproape în orice un motiv de a zâmbi . Azi dimineaţă, de exemplu, am prins nişte melodii bune la radio, pe mobil. Aşa că drumul cu tramvaiul a devenit plăcut, mai ales că s-a arătat şi soarele, după multe zile geroase. Îmi place vara, când tund ăştia iarba prin parcuri. Pentru moment, aerul capătă miros de proaspăt. Aproape ca la ţară. Şi atunci zâmbesc :) Mă bucur când îmi iese o mâncare gustoasă, pe care pot s-o împart cu cei dragi. Mă simt bine la sfârşitul unei zile liniştite, în care nu m-am certat, nu am primit critici, nu am primit veşti triste... Îmi place să fac cadouri. Atât să le cumpăr, cât şi să le împachetez! Crăciunul trecut am stat, cred, vreo 4-5 ore să ambalez cadourile. Îmi place hârtia imprimată cu motive de iarnă :) Şi

Nu există om care să aibă un calculator şi să nu intre zilnic pe un site de socializare, pe chat, să trimită un e-mail sau, pur şi simplu, "să se dea pe net".  Este un hobby, o necesitate, o dependenţă şi chiar o obligaţie de serviciu! Mai mult, socializarea virtuală se transformă într-o carte de vizită - sunt puse la vedere studiile, contactele, datele personale, numele prietenilor, preferinţele sau antipatiile. Socializez şi eu virtual atât cât să rămân vizibilă pentru cunoscuţii mei internauţi. De curând am primit o invitaţie "Viaţa personală la 30 de ani".Ha ha ha! (mai am până atunci, da??). Mă rog, sunt invitată să intru într-o comunitate virtuală. Iată care sunt "tentaţiile": " Vino să cunoşti oameni pe măsura aşteptărilor tale. Înscrie-te în comunitatea MyConnections , un site unde se întâlnesc numai oamenii "aleşi". O lume bună, într-o lume ne-bună? DA, aici suntem, aici găseşti oameni cu interese şi hobbyuri similare: vorbim

Mă consider o fată de oraş, clar. M-am născut la oraş, am copilărit, am învăţat la oraş, sunt urbană 100%! Poate 99%...căci am avut noroc de bunici la ţară, iar vacanţele petrecute acolo îmi chinuie amintirile: mirosul toporaşilor ieşiţi cu primăvara, somnul la umbra copacilor, mirosul de iarbă crudă, cântec de greieri... După 18 ani am tânjit după un oraş şi mai mare, şi mai agitat, şi mai nebun. Şi am ajuns în Bucureşti! Munca şi firea mă fac să-mi iau energia din agitaţie şi din haos. Sau mă făceau, cel puţin. De la o vreme, nu mai aştept cu nerăbdare să mă întorc în Bucureşti, după câteva zile petrecute departe de demenţa oraşului. Tânjesc...după viaţa de ţară. Câteodată mai glumim la un suc: cum ar fi să lăsăm naibii totul, să ne ducem într-un sat părăsit şi s-o luăm de la capăt - fără griji pentru facturi, chirii, rate, fără cablu, fără wireless, fără alergătură după reduceri prin mall-uri, fără program de lucru, fără şefi, fără programare pentru zile libere şi concedii sa

Zilele trecute am citit un reportaj despre oraşul în care mă reîntorc oricând cu drag şi cu emoţie. Oraşul în care m-am născut, Râmnicu Vâlcea. Pentru mine este "acasă", cu aleea plină de castani ce duce la releul de pe Capela, cu lacul cu nuferi din parcul Zăvoi, cu străzi liniştite pe care mă simt în siguranţă la orice oră. Pentru nişte jurnalişti americani, este un oraş izolat, devenit centrul criminalităţii informatice. Au venit, au cercetat, au pus întrebări şi au tras concluzii. Au descoperit şi ei că maşinile de fiţe care bântuie oraşul nu sunt obţinute, culmea, cu salarii uriaşe, ci cu bani făcuţi prin fraudă pe internet. Oki, sunt mulţi hackeri în tot judeţul. Care tot continuă să-i păcălească pe străini, care cumpără lucruri pe care nu apucă să le vadă....fiindcă nu există. Dar nu-mi spune că m-am născut în Hackerville! Mai lipseşte, că tot e de bază pirateria în ţara noastră, să scrie că România e Pirates Land. PS: reportajul   ( cu traducere şi adaptare )

nu-i ca cel la femei, clar. Mi-am dat seama ieri, trecând pe lângă un salon care oferă, printre altele, masaj de relaxare - repet, masaj, nu iniţiere în taine thailandeze! Ei bine, pentru dame, o oră de masaj costă 40 de lei. În schimb, bărbaţii trebuie să scoată cu 10 lei mai mult din buzunare. Ori la ei se depune mai mult efort pentru că sunt mai stresaţi şi mai încordaţi, ori patronii salonului speculează faptul că bărbaţii descoperă în număr tot mai mare avantajele masajului. Oricum ai da-o, stresul la bărbaţi costă!