Dragoste si zambet

Azi am reuşit să evadez iar din Bucureşti, "oraşul fără cer", cum îi zic mai nou! Adică mereu vezi deasupra o pâclă, mai mult sau mai puţin luminoasă! Cum am ieşit din Bucureşti, am revăzut cerul senin, cu norişori albi răzleţi...cum se cuvine! Direcţia? Buzău - Berca - Vulcanii Noroioşi. Cu puţină vigilenţă, nu rataţi indicatoarele care vă duc la fix! Nu am mai fost niciodată, aseară m-am hotărât, am căutat referinţe pe net şi pe hartă şi...la drum. Ce pot să spun? Sunt extraordinari! Peisajul este foarte frumos şi e atâta linişte acolo....bine, am aterizat şi într-o zi de luni. Sunt mai mulţi vulcani pe acolo...un fel de băltoace care boloborosesc într-una! Vreo trei sunt mai speciali, atracţia tuturor. Sunt mai mari decât ceilalţi, au cratere bine formate, bolborosesc şi se înfoaie pe acolo de mama focului, iar din ei se prelinge noroiul ("lava") care sapă şănţuleţe prin pământ. Cred că înainte au fost unii zdraveni

S-a întâmplat joi, la Hard Rock Cafe, dat fiind că pe 24 noiembrie s-au împlinit 18 ani de la moartea solistului trupei Queen, iar 1 Decembrie este Ziua Mondială Anti HIV. A fost lume, a fost atmosferă, am ascultat coveruri mai mult sau mai puţin reuşite, a fost chiar o licitaţie cu portrete Freedie, realizate de persoane infectate cu HIV. Deşi nu mă aşteptam, s-au vândut toate tablourile, la preţuri de 3,5 - 5,5 sute de lei (milioane în lei vechi, da?) Nu mi-a plăcut că m-am agitat pe acolo ca să obţin o masă, deşi aveam bilet luat cu două săptămâni înainte, dar nu fă cusem rezervare! Am obţinut şi masa, că altfel nu rezistam în picioare până la ora 1 dimineaţa. Evenimentul a fost deschis de Julie, fata Danei Săvuică, care s-a descurcat binişor. A urmat o trupă de pletoşi, tot la "binişor" îi încadrez. De senzaţie a fost Cristina, tipa de la (fosta) trupă Impact. Nu ştiu în ce stadiu e trupa, nu mi-a plăcut niciodată, dar fata asta are o voce extraordinară. Probabil de aceea

Pe la începutul lunii am fugit într-un scurt concediu acasă, cu vremurile astea nu se ştie niciodată când se mai iveşte ocazia! Şi printr-un maraton de vizite, am reuşit să-mi strecor două ore în afara oraşului, pe lângă Călimăneşti (în drum spre Sibiu), la Mânăstirea Turnu. Atunci am realizat cât de dor mi-era de peisajul de "acasă". Mânăstirea se află chiar la poalele Muntelui Cozia, de care mă leagă o amintire tragi-comică! În urmă cu mulţi ani, când eram eu prin liceu, am fost cu ai mei şi cu nişte vecini pe munte. Am lăsat maşinile chiar în curte la mânăstire şi am urcat...6-7 ore, până sus, la releu. Peisajul de vis, (din păcate nu am eu poze scanate să pun acum), traseu accesibil, se merită, fie şi numai pentru o altă mânăstire, Stănişoara, aflată la mijlocul traseului, unde am mâncat cel mai bun orez cu bureţi iuţi (iamii). Bun, am ajuns pe culme, ne-am tras în poze, parcă am făcut şi un grătar. Ideea e că la coborâre, eu şi frat

Ştiţi ce nu înţeleg? Noi, românii, suntem cam pudici, de felul nostru. Nu facem diverse lucruri deoarece nu avem tupeu, ne e ruşine şi aşa mai departe. Nu ne prea expunem fizic, ca să zic aşa (aici nu se includ pitzi!) Aşadar, nu înţeleg de unde expunerea totală la saloane şi săli de fitness! Vreau să mă duc să mă tund, să mă vopsesc, să mă coafez şi mă vede orice gură-cască, că e musai să fiu văzută cu staniolul în păr! Pe bune, aţi văzut câte saloane au geam de sus până jos, parcă ai fi în vitrină, expus, numai bun de savurat de către toată lumea! Că sunt în mall-uri sau la parterul blocului, poţi să te aşezi frumuşel pe o bancă, vizavi de saloane, şi să priveşti. Unele sunt genial construite, au oglinda pusă exact spre geam, aşa încât persoana dornică de schimbare pare că se uită fix la tine. Nu-i fain?!!! Aceeaşi modă şi la sălile de fitness! Te duci să te întinzi, să vezi cât eşti de elastic şi mobil, să transpiri acolo! Eee, dar cum poţi face asta când vitrina-i vitrină şi ştii

Am primit un mail acum două zile, intitulat " Maria Denisa? Ceva intre noi s-a rupt", de la eJobs. L-am deschis imediat, deşi, de obicei, ignor mail-urile lor, că nu-mi fac "lipeala" cu niciun job mişto! M-am gândit "e clar, să vezi că ăştia îmi dezactivează contul, dacă n-am mai aplicat la nimic, dacă n-am mai actualizat CV-ul...". Şi am început să citesc. "Dragă Maria Denisa, Am tot sperat şi am aşteptat dar nu mai pot să tac: am ceva de zis. Ţi-am fost mereu alături. M-am străduit să fiu flexibil. Te-am susţinut cum am putut mai bine. Dar vezi tu ... De la un timp, parcă ceva între noi... s-a rupt " Hmmm, eram din ce în ce mai confuză , nu mai înţelegeam nimic. Citesc în continuare. " Ma simt descurajat. Si fara forta cand vad cazand noi si noi fire de par. Te rog sa faci ceva. Acum ai parul destul de lung. Sunt incantat! Dar sa tratam problema serios! Uite... s-a intamplat ca zilele trecute sa

Vânzătoarele din unele magazine cu haine sau accesorii, de exemplu, care nu fac altceva decât să mă agaseze. Recunosc, prefer să intru în magazin fără să am vreun contact cu vânzătoarea, decât dacă am nevoie de ajutor şi am chef să i-l cer. În rest, nu simt nevoia să o salut când intru sau când ies din magazin, să fac conversaţie etc. Plus că am obiceiul să stau să mă uit aiurea, la orice obiect, fără să îmi trebuiască, fără să am intenţia să-l cumpăr, e doar un mod de-al meu de a mă relaxa. Ei bine, când intru într-un magazin, trebuie să răspund la salut. În regulă, nu mor din asta. Dar urmează tortura! Nu apuc să mă uit la ceva că hop, apare una din vânzătoare: "vă pot ajuta cu ceva?", aud fie dinspre umărul stâng, fie dinspre cel drept. Îmi fabric urgent un zâmbet şi invariabilul răspuns: "nu, mulţumesc. dacă e ceva, vă anunţ eu". Încerc să-mi reiau obiceiul de a mă holba, dar cine mai poate???? Îi văd umbra deplasându-se odată cu mine! Mă urmăreşte, frate! Fa

Pentru mine, de vreo două luni încoace, nopţile încep târziu şi se termină devreme. Nu am pretenţii la somnul recomandat de 8 ore, dar vreau măcar dimineţi liniştite, să mă trezesc zâmbind şi să-mi fac curaj pentru o nouă zi de muncă, stres şi bleah. În schimb, mă tot trezesc înjurând şi scrâşnind din dinţi. Nu, nu am coşmaruri, doar am nişte vecini la etajul 7 care îşi restaurează apartamentul la ore imposibile. Cum spuneam, de vreo 120 de zile mă trezesc cu bormaşina, cam atât am identificat, deşi, vă asigur, gama de zgomote infernale e super variată, iar în weekend am "privilegiul" să mă trezesc la 8-9!. Mă gândesc să fac economie la bateria de la telefon şi să nu-mi mai programez alarma, a devenit inutilă. Doamne fereşte să am o zi mai lejeră, oricum nu se simte, trezirea e garantată la 8! Iar în weekend....am explicat deja. Şi cum se apropie iarna, presupun că oamenii n-au reuşit să dărâme totul, aşa că au început să presteze şi la 5.30 dimineaţa. Dar deh.....dacă stai

Sunt persoane care îmi citesc blogul şi atât. Sunt persoane care îmi citesc blogul şi simt nevoia să-mi trimită feedback-uri, pe site, pe mess sau verbal. Sunt persoane care se amuză de ceea ce scriu, care se regăsesc în ceea ce postez sau care, din contră, sunt indignate. Printre atâtea persoane, există două care merg pe principiul "un şut în fund e un pas înainte" sau "ce nu te omoară te face mai puternic" etc. Aşa stând lucrurile, persoanele în cauză, cu cele mai bune intenţii, îmi aplică psihologia inversă! Le voi numi X şi Y! X: denisa, am incercat sa citesc noul tau post ai iarasi m-am plictisit X: vroiam doar sa stii eu: multumesc, nush ce m-as face fara tine X: am dat de scroll pana am vazut niste poze cu un copil mic. X: am inchis repede pagina X: nu am mai rezistat X: nu stiu cine ar putea citi pana la capat vreun articol de acolo X: cand citesc un post de-al tau, am sentimentul ca e prima zi dupa revelion X: ma incearca un sentiment de nimicnicie, de sple