Dragoste si zambet

Dorinţa pentru 2010: Îmi doresc să fim sănătoşi, să găsim ceea ce căutăm şi, poate, nu am găsit încă, să avem un an mult mai liniştit, mai profitabil şi...să fim fericiţi, să trăim în armonie cu cei din jur. La mulţi ani!

Eram într-un magazin în mall, acum câteva seri, cumpăram un cadou pentru o prietenă. În faţa mea, la casă, o cucoană îmblănită, cu fiică'sa şi iubitul acesteia, bănuiesc. Cucoana umpluse câteva pungi cu haine, se pregătea să le plătească cu cardul. Vânzătoarea ia cardul, îl trece prin aparat şi-i comunică, vizibil iritată: "Cardul dumneavostră este expirat". "Cum???", se miră cucoana, "nu poate fi expirat". "Ba da!". "Dar am bani pe el, nu pot plăti?!!!", continuă cucoana, candidă toată. Vânzătoarea îi explică, logic, că degeaba are bani pe card, dacă este expirat nu poate fi folosit. "Hmmm, şi când a expirat???", se miră cucoana. "În noimebrie", îi spune vânzătoarea. Offf, sărăcuţa, umbla cu cardul expirat de o lună şi ea habar n-avea. Prietenul fetei înţelege că ceva e în neregulă şi întreabă, în engleză, care-i faza. Prietena îi spune că mamiţa ei are cardul expirat şi nu poate plăti toate acele haine. Cucoa

Unii ar spune că timpul lui Cupidon e prin februarie, de Valentine; sau că nu contează vremea, ci sentimentele oamenilor..."their luv wishes"; sau că micuţul Cup e complet inutil :)) Eu cred că sarbătorile de iarnă sunt momentul perfect pentru Cupidon. Nu zic, primăvara renaşte natura, tropăie hormoneii ca după hibernare (!), vara e al naibii de romantic la mare, la soare, toamna puteţi culege recolta împreună :))...dar iarna are ceva aparte. Păi ar fi Crăciunul, o dată. S-o petrece el în familie, cu părinţi, fraţi, bunici, pet-uri etc, dar parcă e altceva să ai un iubit/o iubită....primeşti mai multe cadouri, mai multă afecţiune....mda. Şi ar mai fi Revelionul. Aici se schimbă treaba.....dacă de Crăciun mai merge, că nu eşti întrebat de prea multe ori "şi? nu ţi-ai găsit pe nimeni? tot singur/singură?" , de Revelion trebuie să rezişti eroic când, în jurul tău, iubăreţi mai vechi, mai noi, jubilează că deh, trec împreună în noul an! Eee, de aceea Cupidon e

Am primit un mail foarte mişto, foarte tare, foarte foarte, pe care nu-l pot ţine numai pentru mine, clar! Comentarii? la urmă, câte doriţi!!! La New York s-a deschis un magazin unde femeile pot alege şi cumpăra un soţ. La intrare sunt afişate regulile de funcţionare ale magazinului: - Poţi vizita magazinul O SINGURĂ DATĂ! - Sunt 6 etaje şi caracteristicile bărbaţilor se îmbunătăţesc pe măsură ce urci la etajul superior. - Poţi alege orice bărbat de la un etaj sau poţi urca la etajul următor. - Nu te poţi întoarce la etajul inferior! O femeie decide să viziteze magazinul pentru a găsi un bărbat care să îi ţină companie. La etajul unu, pe uşă, este următorul afiş: "Aceşti bărbaţi au un loc de muncă!" Femeia decide să meargă la etajul următor. La etajul al doilea, pe uşă, este următorul afiş: "Aceşti bărbaţi au un loc de muncă şi iubesc copiii!" Femeia hotărăşte să urce la etajul următor. La etajul al treilea, pe uşă, este următorul afiş: "Aceşti

Aşa spuneau cei de la Queen şi aşa o să spunem şi noi, cât mai curând! Eu deja am început : "mulţumesc lui Dumnezeu că vine Crăciunul" şi continuarea ar fi...."ca să ne mai tragem sufletul, să uităm puţin de tot ce ne necăjeşte şi să mai şi zâmbim". De vreo două zile am o poftă de zăpadă şi de colinde, de nu mai pot! Am înţeles de la meteorologi că va ninge cât mai curând, deci asta s-a rezolvat! De altfel, ieri am văzut primii fulgi.....anemici, ce-i drept, dar aşa sunt primii! Colinde.....trăiască Radio-ul lui Moş Crăciun   - are un playlist excepţional, uiţi de toate, te trezeşti cântând în timp ce munceşti, faci curat, găteşti sau visezi cu ochii deschişi! Poate că tendinţa este să spui: "Ce Crăciun??? pe vremurile astea îţi mai arde de ceva? e criză, n-am bani, sunt vai de capul meu". Greşit! Necazuri, probleme, neîmpliniri vor fi mereu, nu toţi avem şansa unei vieţi mai mult decât decente! Dar nimeni nu ne poate lua magia Crăciunului petrecut

Am promis cuiva, în urmă cu câteva luni, că voi scrie despre "Robi", o asociaţie de protecţie a animalelor, dar n-am găsit momentul potrivit. Ori luna moşilor este perioada perfectă pentru a vă gândi la un căţeluş sau o pisicuţă pentru voi, pentru cineva drag... Multe animăluţe de acolo au poveşti foarte triste, norocul lor a fost că le-au găsit oameni care le iubesc şi au grijă de ele. Dar e nevoie de mai mult decât atât, mai ales că oamenii aceia scot bani din buzunarul propriu pentru a avea grijă de ele. "In locuinte, curti, santiere etc., multe dintre animale au fost lasate sa se inmulteasca si mai apoi puii acestora au ajuns abandonati prin parcuri, pe strazi, printre blocuri etc. De altfel, animale de toate varstele si rasele au fost si sunt abandonate doar pentru ca sunt suferinde sau pentru ca proprietarii s-au plictisit de ele. Asa cum nu putem trece nepasatori pe langa un animal aflat in suferinta, tot asa nu putem ignora acest abandon nestavilit de nicio lege

E timpul să revin cu un nou exemplu din viaţă! În urmă cu mulţi ani am cunoscut un cuplu aparent "bine închegat". El - un om de afaceri super de treabă, sociabil, care era îndrăgostit nebuneşte de ea, după câţiva ani de căsătorie şi un puşti la activ. Ea - o păpuşică frumoasă de pica, de asemenea de treabă. Erau aproape mereu împreună, el îi satisfăcea toate poftele iar ea...era frumoasă de pica. La un an după ce i-am cunoscut, au divorţat. Dar nu asta era ideea! Până să se strice treaba, am asistat la o chestie super super faină. Eram într-o deplasare în Sighetu Marmaţiei, pentru câteva zile. Într-o dimineaţa m-am dus la tipă în cameră, să ne pregătim ca fetele, să mai vorbim de una de alta....şi a ciocănit cineva la uşă. Ne-am cam mirat noi, era destul de dimineaţă şi noi ne cazaserăm la un motel prin munţi pe acolo prin Sighet. Am deschis, era una din cameriste....cu un buchet mare mare de trandafiri roşii, pentru păpuşică. Wowww! Şi nicio carte de vizită....m-am mirat eu.

Acum, că exit-poll-urile îl dau câştigător pe Geoană, mi-a venit ideea să scriu despre lucruri mult mai funny şi mai reale. Aşadar, se întâmpla în 2001, eram în primul an de facultate. Stăteam în cămin, ca toată lumea şi eram vecină, pe modul, cu două nebune care trăiau o veritabilă "dragoste cu năbădăi"! Cât era ziua de lungă şi, de multe ori, noaptea, fiecare se certa, se alerga, se bătea sau se iubea cu prietenul. Erau incredibili, de multe ori auzeam numai bufnituri în perete, nu prea ştiai cum s-o iei! Vine Valentine's Day... eu eram cu colegele de cameră într-un complex comercial, ca să-i zic aşa, când dăm cu ochii de unul dintre băieţi....abătut, căuta cadoul potrivit pentru iubita lui deosebită! Ne spune el că s-a gândit la un inel (fără nicio semnificaţie), îi urăm baftă! şi ne continuăm plimbarea. Peste vreo două ore, ne-am întors în cămin. Pe hol, asta care trebuia să primească inelul urla, plângea, îşi smulgea părul din cap. "Numai atât merit eu, asta îns

Azi am reuşit să evadez iar din Bucureşti, "oraşul fără cer", cum îi zic mai nou! Adică mereu vezi deasupra o pâclă, mai mult sau mai puţin luminoasă! Cum am ieşit din Bucureşti, am revăzut cerul senin, cu norişori albi răzleţi...cum se cuvine! Direcţia? Buzău - Berca - Vulcanii Noroioşi. Cu puţină vigilenţă, nu rataţi indicatoarele care vă duc la fix! Nu am mai fost niciodată, aseară m-am hotărât, am căutat referinţe pe net şi pe hartă şi...la drum. Ce pot să spun? Sunt extraordinari! Peisajul este foarte frumos şi e atâta linişte acolo....bine, am aterizat şi într-o zi de luni. Sunt mai mulţi vulcani pe acolo...un fel de băltoace care boloborosesc într-una! Vreo trei sunt mai speciali, atracţia tuturor. Sunt mai mari decât ceilalţi, au cratere bine formate, bolborosesc şi se înfoaie pe acolo de mama focului, iar din ei se prelinge noroiul ("lava") care sapă şănţuleţe prin pământ. Cred că înainte au fost unii zdraveni

S-a întâmplat joi, la Hard Rock Cafe, dat fiind că pe 24 noiembrie s-au împlinit 18 ani de la moartea solistului trupei Queen, iar 1 Decembrie este Ziua Mondială Anti HIV. A fost lume, a fost atmosferă, am ascultat coveruri mai mult sau mai puţin reuşite, a fost chiar o licitaţie cu portrete Freedie, realizate de persoane infectate cu HIV. Deşi nu mă aşteptam, s-au vândut toate tablourile, la preţuri de 3,5 - 5,5 sute de lei (milioane în lei vechi, da?) Nu mi-a plăcut că m-am agitat pe acolo ca să obţin o masă, deşi aveam bilet luat cu două săptămâni înainte, dar nu fă cusem rezervare! Am obţinut şi masa, că altfel nu rezistam în picioare până la ora 1 dimineaţa. Evenimentul a fost deschis de Julie, fata Danei Săvuică, care s-a descurcat binişor. A urmat o trupă de pletoşi, tot la "binişor" îi încadrez. De senzaţie a fost Cristina, tipa de la (fosta) trupă Impact. Nu ştiu în ce stadiu e trupa, nu mi-a plăcut niciodată, dar fata asta are o voce extraordinară. Probabil de aceea

Pe la începutul lunii am fugit într-un scurt concediu acasă, cu vremurile astea nu se ştie niciodată când se mai iveşte ocazia! Şi printr-un maraton de vizite, am reuşit să-mi strecor două ore în afara oraşului, pe lângă Călimăneşti (în drum spre Sibiu), la Mânăstirea Turnu. Atunci am realizat cât de dor mi-era de peisajul de "acasă". Mânăstirea se află chiar la poalele Muntelui Cozia, de care mă leagă o amintire tragi-comică! În urmă cu mulţi ani, când eram eu prin liceu, am fost cu ai mei şi cu nişte vecini pe munte. Am lăsat maşinile chiar în curte la mânăstire şi am urcat...6-7 ore, până sus, la releu. Peisajul de vis, (din păcate nu am eu poze scanate să pun acum), traseu accesibil, se merită, fie şi numai pentru o altă mânăstire, Stănişoara, aflată la mijlocul traseului, unde am mâncat cel mai bun orez cu bureţi iuţi (iamii). Bun, am ajuns pe culme, ne-am tras în poze, parcă am făcut şi un grătar. Ideea e că la coborâre, eu şi frat

Ştiţi ce nu înţeleg? Noi, românii, suntem cam pudici, de felul nostru. Nu facem diverse lucruri deoarece nu avem tupeu, ne e ruşine şi aşa mai departe. Nu ne prea expunem fizic, ca să zic aşa (aici nu se includ pitzi!) Aşadar, nu înţeleg de unde expunerea totală la saloane şi săli de fitness! Vreau să mă duc să mă tund, să mă vopsesc, să mă coafez şi mă vede orice gură-cască, că e musai să fiu văzută cu staniolul în păr! Pe bune, aţi văzut câte saloane au geam de sus până jos, parcă ai fi în vitrină, expus, numai bun de savurat de către toată lumea! Că sunt în mall-uri sau la parterul blocului, poţi să te aşezi frumuşel pe o bancă, vizavi de saloane, şi să priveşti. Unele sunt genial construite, au oglinda pusă exact spre geam, aşa încât persoana dornică de schimbare pare că se uită fix la tine. Nu-i fain?!!! Aceeaşi modă şi la sălile de fitness! Te duci să te întinzi, să vezi cât eşti de elastic şi mobil, să transpiri acolo! Eee, dar cum poţi face asta când vitrina-i vitrină şi ştii

Am primit un mail acum două zile, intitulat " Maria Denisa? Ceva intre noi s-a rupt", de la eJobs. L-am deschis imediat, deşi, de obicei, ignor mail-urile lor, că nu-mi fac "lipeala" cu niciun job mişto! M-am gândit "e clar, să vezi că ăştia îmi dezactivează contul, dacă n-am mai aplicat la nimic, dacă n-am mai actualizat CV-ul...". Şi am început să citesc. "Dragă Maria Denisa, Am tot sperat şi am aşteptat dar nu mai pot să tac: am ceva de zis. Ţi-am fost mereu alături. M-am străduit să fiu flexibil. Te-am susţinut cum am putut mai bine. Dar vezi tu ... De la un timp, parcă ceva între noi... s-a rupt " Hmmm, eram din ce în ce mai confuză , nu mai înţelegeam nimic. Citesc în continuare. " Ma simt descurajat. Si fara forta cand vad cazand noi si noi fire de par. Te rog sa faci ceva. Acum ai parul destul de lung. Sunt incantat! Dar sa tratam problema serios! Uite... s-a intamplat ca zilele trecute sa

Vânzătoarele din unele magazine cu haine sau accesorii, de exemplu, care nu fac altceva decât să mă agaseze. Recunosc, prefer să intru în magazin fără să am vreun contact cu vânzătoarea, decât dacă am nevoie de ajutor şi am chef să i-l cer. În rest, nu simt nevoia să o salut când intru sau când ies din magazin, să fac conversaţie etc. Plus că am obiceiul să stau să mă uit aiurea, la orice obiect, fără să îmi trebuiască, fără să am intenţia să-l cumpăr, e doar un mod de-al meu de a mă relaxa. Ei bine, când intru într-un magazin, trebuie să răspund la salut. În regulă, nu mor din asta. Dar urmează tortura! Nu apuc să mă uit la ceva că hop, apare una din vânzătoare: "vă pot ajuta cu ceva?", aud fie dinspre umărul stâng, fie dinspre cel drept. Îmi fabric urgent un zâmbet şi invariabilul răspuns: "nu, mulţumesc. dacă e ceva, vă anunţ eu". Încerc să-mi reiau obiceiul de a mă holba, dar cine mai poate???? Îi văd umbra deplasându-se odată cu mine! Mă urmăreşte, frate! Fa

Pentru mine, de vreo două luni încoace, nopţile încep târziu şi se termină devreme. Nu am pretenţii la somnul recomandat de 8 ore, dar vreau măcar dimineţi liniştite, să mă trezesc zâmbind şi să-mi fac curaj pentru o nouă zi de muncă, stres şi bleah. În schimb, mă tot trezesc înjurând şi scrâşnind din dinţi. Nu, nu am coşmaruri, doar am nişte vecini la etajul 7 care îşi restaurează apartamentul la ore imposibile. Cum spuneam, de vreo 120 de zile mă trezesc cu bormaşina, cam atât am identificat, deşi, vă asigur, gama de zgomote infernale e super variată, iar în weekend am "privilegiul" să mă trezesc la 8-9!. Mă gândesc să fac economie la bateria de la telefon şi să nu-mi mai programez alarma, a devenit inutilă. Doamne fereşte să am o zi mai lejeră, oricum nu se simte, trezirea e garantată la 8! Iar în weekend....am explicat deja. Şi cum se apropie iarna, presupun că oamenii n-au reuşit să dărâme totul, aşa că au început să presteze şi la 5.30 dimineaţa. Dar deh.....dacă stai

Sunt persoane care îmi citesc blogul şi atât. Sunt persoane care îmi citesc blogul şi simt nevoia să-mi trimită feedback-uri, pe site, pe mess sau verbal. Sunt persoane care se amuză de ceea ce scriu, care se regăsesc în ceea ce postez sau care, din contră, sunt indignate. Printre atâtea persoane, există două care merg pe principiul "un şut în fund e un pas înainte" sau "ce nu te omoară te face mai puternic" etc. Aşa stând lucrurile, persoanele în cauză, cu cele mai bune intenţii, îmi aplică psihologia inversă! Le voi numi X şi Y! X: denisa, am incercat sa citesc noul tau post ai iarasi m-am plictisit X: vroiam doar sa stii eu: multumesc, nush ce m-as face fara tine X: am dat de scroll pana am vazut niste poze cu un copil mic. X: am inchis repede pagina X: nu am mai rezistat X: nu stiu cine ar putea citi pana la capat vreun articol de acolo X: cand citesc un post de-al tau, am sentimentul ca e prima zi dupa revelion X: ma incearca un sentiment de nimicnicie, de sple

M-am tot gândit ce subiecte să abordez, care să fie cât mai relaxante, mai plăcute şi să ne aducă aminte de momente frumoase din viaţă sau să ne facă să visăm la unele, să lăsăm în urmă, fie şi pentru câteva minute, criza, alegerile, scandalurile ş.a.m.d. Şi după o frază aşa de lungă, am zis că ar fi drăguţ să vă spun poveşti de viaţă aflate prin călătoriile mele. Mi-am adus aminte de doi tineri pe care i-am cunoscut la Galaţi. Se iubeau foarte mult şi îşi doreau să se căsătorească. Noi nu înţelegeam cum, în ce fel, în ce chip, în ce mod, de ce???? Noi fiind o echipă care presta pentru un reality mioritic. Ee era grasă, impunătoare, cu limba cam ascuţită şi autoritară. El era slab, firav, moale. Ea comanda, el executa. Nouă ni s-a părut aşa, un tiran, dar noi o priveam din afară. El îi vedea sufletul. El rămăsese fără mamă în urmă cu ceva ani. Nu îmi mai amintesc care era faza cu tatăl. Ideea e că familia ei îl "adoptase". Ea avea tot felul de probleme de sănătate, stătuse

Aşa cum am scris anterior, astăzi mi-am vizitat nepoţelul (băieţelul verişoarei mele, nu al fratelui meu, da??? :) ) aterizat printre noi de trei zile zile, Ioan Alexandru. E adorabil şi anunţă să facă gălăgie mare, atunci când va mai prinde puteri. Deocamdată doarme, mănâncă şi se strâmbă la vizitatori! PS: o prietenă tocmai m-a avertizat că bebelul se poate deochia dacă vă miraţi de mutrişoara lui, chiar şi pe internet. Aşa că abţineţi-vă şi scuipaţi cât puteţi pe display, da??? :))

Pe care o aşteptam demult şi care a ieşit mai bine decât mă aşteptam! Cu somn de voie, fără alarme stresante la prima oră, cu telefoanele date pe silent, cu mic dejun pe caneapea, în faţa televizorului, cu mici activităţi casnice şi iar somn de voie! Am reuşit chiar să ies la o plimbare în parcul Carol, în care nu mai fusesem de câteva luni. Iar pe seară am servit un delicios orez Beijing , după care sunt înnebunită, cu un pahar de vin alb...relaxare totală. Mă bucur, de asemenea, că mâine îmi voi vedea, în sfârşit, nepoţelul de 2 zile, Ioan ALexandru, pentru care am achiziţionat nişte lucruşoare foarte drăguţe. S-au împlinit 2 ani de la ultimele schimbări majore în viaţa mea. Şi, după cum observ, din 2001 s-au tot produs schimbări la fiecare 2 ani. În 2001 mă înscriam la Drept, la Sibiu. În 2003 am trecut dreptul la FF şi m-am băgat la Jurnalism, la zi, la Piteşti. După 2 ani m-am transferat cu jurnalismul la Bucureşti şi m-am angajat. După aproximativ 2 ani, am schimbat job-ul. În a

Mihaela , şi eu aş vrea să scriu mai des dar, uneori, viaţa în capitală este foarte...restrictivă cu timpul meu liber, ca să zic aşa. 80% din timp sunt conectată la ceea ce vezi la televizor sau citeşti în presă...adică haos:) Aici totul se resimte acut, aş putea spune. Oamenii sunt mai aproape de evenimente şi, implicit, mai afectaţi. Astfel, rişti ca şi în timpul liber să vorbeşti tot despre ceea ce se întâmplă în ţara asta atât de greu încercată şi înfundată în...ce vrei tu. Am fost patru zile acasa. Dacă te întrebi de ce n-am dat niciun semn este pentru că am fost ocupată....să-mi revin. Bine, două zile am luat-o pe urmele tale, prin spitale, pentru investigaţii de rutină, de care în Bucureşti nu am timp. Aşa că mama mi-a făcut programări pe unde i s-a năzărit şi m-a obligat să vin acasă:) Nu vrei să ştii cum am picat în weekend, parcă m-aş fi hrănit cu somnifere. Şi nu-mi aduc aminte de când n-am mai dormit aşa de liniştită! A fost revelator să observ singură câtă oboseală aveam î

În seara asta am asistat la nişte scene care m-au enervat la culme. Există o vorbă: "cine nu are bătrâni, să-şi cumpere". Dar unii sunt din cale afară de impertinenţi. Să revin la scene. Eram în autobuz, mă întorceam acasă. Era foarte aglomerat, clar că nu toţi bătrânii aveau scaune să se aşeze. Ei, unul dintre ei a avut tupeul să-i ceară unei tipe însărcinate, cred că era în luna a şasea, să se ridice ca să stea el. Tipa l-a ignorat, aşa că ăsta a început să comenteze gen "tinerii ăştia din ziua de azi....", "pe vremea mea..." ş.a.m.d. Am reuşit să-l ignor, deşi îi mergea gura ca o morişcă. Peste vreo 10 minute, aud iar comentarii. Acelaşi personaj, o nouă scenă. Reuşise să se aşeze şi comenta de zor că cineva vrusese să-şi aşeze copilul de 4 ani pe scaun. "Ia uite, domnule, trebuie să îi cedez eu locul unui căcăţel de 4 ani! lasă, domnule, că e mărişor, poate să stea şi în picioare!". Incredibil de nesimţit, incredibil..... Acum îmi place mai m

Unul din Feteşti s-a dus la un interviu pentru un reality-show mioritic. Ce-a urmat..... Adresa de e-mail: www. *****nike@yahoo.com (!!!!) Studii: 8 clase (serios?) Nu a precizat vârsta, cred că avea în jur de 23-24 de ani. Întrebat dacă este proprietarul casei în care locuieşte, a răspuns: "sunt proprietat de apartament". Întrebat dacă are în posesie vreun bun imobiliar, a fost mai mult decât categoric: "Nu". (hihi) Întrebat dacă a fost vreodată condamnat şi dacă are cazier, omul a spus că nu are "niciun cazier pătat". Ultima dată a fost la doctor în urmă cu...15 ani (OMG!), dar e sănătos tun, nu a luat medicamente, nu a avut depresii. "Am maşină de trei ani" dar....."dau de şcoala de şoferi de trei luni" (hmm, ceva nu se leagă!) Omul are o familie formată din "patru băieţii şi două surorii", el câştigă în jur de 2.000 de euro lunar, din activităţi artistice, iar familia - "o miie de euro" (hmmm, iar nu se leagă c

Aşadar, dilemă: el şi ea formează un cuplu de ceva timp. Îşi doresc, pentru început, să-şi ia o maşinuţă la mâna a doua, pe care s-o plătescă şi s-o folosească împreună. După săptămâni de planuri, ideea începe să prindă contur. El face research de maşini, bănci, se hotărăşte la o maşină şi la o bancă şi aşteaptă.....creditul. El şi ea seara, acasă, linişte şi voie bună. Până când ea spune: "Vaiii, abia aştept să ne luăm maşină şi să mă plimb cu fetele prin oraş!" sau ceva de genul. El ripostează: "Să crezi tu, până nu mă convingi pe mine, nu pui mâna pe volan". Ea rămâne şocată. E adevărat, niciunul nu are experienţă mare în şofat, dar......ea i-a spus de foarte multe ori că vrea să ia din nou ore, pentru a se reobişnui. Urmează replici multe şi dure. Ea nu înţelege de ce ar avea nevoie de aprobarea lui pentru a conduce, doar vor plăti amândoi maşina. El nu înţelege de ce ea s-a supărat pentru nişte vorbe....îndreptăţite, de altfel, în opinia lui. "De ce te sup

Azi, în metrou, două fetiţe frumuşele foc şi guralive îşi schimbau impresiile de după şcoală. Cred că erau în clasa I sau a II-a. Una era însoţită de tatăl ei, cealaltă de mamă. La Unirea, fetiţa şi mama ei au trebuit să coboare, ceea ce a dus la o avalanşă de bezele între pitice. Chicoteau, îşi făceau cu mâna şi îşi trimiteau pupici din tot sufletul. "Ne vedem mâineeeee, te puuup, paaaaa", repetau necontenit. Părinţii zâmbeau puţin fâstâciţi de inocentele lor manifestări. La un moment dat, tatăl a comentat in glumă: "Hai, să puneţi mâna să vă scrieţi!". Nu m-am putut abţine să nu zâmbesc...larg. Gândurile mi-au fugit când eram şi eu în clasa a V-a şi nedespărţită de colega şi sora mea de botez (adică fusesem botezate în aceeaşi apă)! Fiecare din noi era câte o Sailor ( Sailor Moon ), făceam o groază de tâmpenii şi consideram că prietenia noastră va dura pentru totdeauna. Aveam şi un obicei zilnic: în fiecare după-amiază, la o anumită oră, ieşeam pe balcon şi comuni

Bucureştenii....cei mai sănătoşi români!!! Când am auzit azi ştirea la tv, m-a pufnit râsul...cum este posibil??? Se spune că totul e demonstrat printr-o analiză medicală realizată de Centrul de Calcul al Ministerului Sănătăţii, în opt regiuni ale ţării. Ei bine, potrivit acestei analize, în oraşele din centrul ţării sunt cei mai mulţi bolnavi. Braşovul are cei mai mulţi bolnavi de cancer, culmea, din cauza poluării industriale. La fel se întâmplă în nord- vestul ţării, arată analiza. Moldova.....cele mai multe cazuri de infecţii ale sângelui, boli endocrine şi boli ale aparatului digestiv din cauză că oamenii mănâncă grăsimi şi beau mult. Banatul....cele mai însemnate cazuri de boli ale oaselor şi articulaţiilor. Ei, şi analiza arată, în sfârşit, că cele mai puţine îmbolnăviri se înregistrează în Bucureşti. Sincer, îmi vine greu să cred. Nu de alta, dar în fiecare zi simt cât de greu "cântăreşte" aerul aici. După o zi de umblat pe străzile Bucureştiului, mă simt greoaie, f

Când vreau să zâmbesc, închid ochii, inspir adânc şi mă gândesc la "căsuţa vulpii". Era o căsuţa din cărămizi, cu două cămeruţe, acoperiş de şindrilă, care era zugrăvită, pe exterior, jumate cu var albastru, jumate cu var portocaliu. Eu îi spuneam căsuţa vulpii, vulpe de care voi povesti mai jos! Până una alta, în căsuţa asta mi-am petrecut o parte din fiecare vacanţă de vară, când eram copil. Într-o cameră dormeam, în alta gustam cea mai bună mâncare, făcută de mamaie. Nu pot să uit dimineaţile în care mă trezeam cu ciripit de păsărele, cu soarele ieşit de mult în spatele draperiilor care mă fereau de lumină şi cu un delicios miros de ouă ochiuri. Mă duceam la geam şi trăgeam în piept mirosul dulce al trandafirilor....aveam o groază de tufe chiar în faţă. Apoi mergem în bucătărie, îi spuneam "săru'mâna" bunicii care aranja masa şi care mă trimitea să mă spăl pe ochi. Îl chemam şi pe tataie la masă şi mancam cele mai bune ouă ochiuri, cel mai bun ceai sau cacao

În seara asta monitorizam plictisită pe cineva la un post de televiziune şi aşteptam cu nerăbdare ora 21.00. Asta fac cam de o lună, în fiecare zi, de luni până vineri....aştept ora 21.00, ca să văd "The New Adventures of Old Christine" ( Aceeaşi Christine, alte aventuri) ! Un serial de comedie foarte tare, cu Julia Louis-Dreyfus, fosta Elaine din "Seinfeld". Cum spuneam, în fiecare seară am încercat să nu lipsesc la ora 21.00 din faţa televizorului. În sfârşit găsisem un serial comic pe care să-l pot strecura în programul meu destul de încărcat. Iar dacă îl ratam seara, puteam să-l văd dimineaţa în reluare, mai "ciupeam" din timpul pentru muncă! Numai că, în seara asta, mi-am luat o super ţeapă când, zapând fericită pe Procinema, am descoperit că nu mai e Christine. Nu mai era serialul de care m-am ataşat, era altul, tot comedie. Am căutat impacientată în programul TV, am descoperit cu stupoare că mi l-au reprogramat: luni la 16.30, marţi la 15:45, miercu

Eu şi mobilul de serviciu....nedespărţiţi 24 de ore din 24. Interacţionăm dimineaţa devreme, pe la 7.00-7.30.....De multe ori îl caut pe sub pat, umblu la alarmă şi mă trezesc peste o oră....eu deasupra!!!! (sigur că nu îmi mai aduc aminte cum am ajuns acolo) Începe pregătirea pentru ieşit pe teren. Mobilul, după mine...când mă îmbrac, când mă machiez, la duş, la WC! M-am obişnuit să folosesc o singură mână în timpul pregătirii, cealaltă e obişnuită să jongleze între butonul verde şi cel roşu sau să alerge pe toate tastele pentru sms-uri! Ieşim pe teren, într-un final. Rar are privilegiul să stea în rucsac, de obicei e nelipsit din buzunarul blugilor, ca să fiu pe fază la primul ţârâit, la prima vibrare... Începe călătoria cu metrou, tramvai, troleu, ce s-o nimeri. Mobilul sună ca la nebuni, vibrează, eu vorbesc într-una, trec orele, urechile se încălzesc pe rând, încep durerile de cap, bateria nu mă lasă! Îmi mai face figuri, săracu, pierde semnalul, se închide brusc, atunci îmi cade

Am fost şi eu la concert, mai mult de curiozitate. M-am decis în ultima zi, aşa că am avut de ales între gazon B şi GOLD, adică între 120 RON şi 600 sau 800 RON. Din mai multe raţiuni lesne de înţeles, am ales prima variantă! Sinceră să fiu, acum am un singur regret. Că nu m-am trezit mai din timp, să fi dat un bănuţ în plus şi să pot spune şi eu, ca alţii, "wow, a fost super show". Mi-a plăcut foarte mult Paul Oakenfold, a fost aşa, pe sufletul meu. Am apreciat mai puţin pauza de aproape 1 oră până să vină Madonna pe scenă, că a trebuit să ascult comentariile celor din jur, care nu înţelegeau ca show-ul Madonnei era programat la ora 22.00. Şi, într-adevăr, Madonna a apărut la ora 22.00. Recunosc, nu am văzut mare lucru, că nu am avut cum. Când mai reuşeam să văd ceva, stând pe vârfuri, oamenii pe scenă îmi apăreau cât un deget - exemplu de vizibilitate. Aşa că am stat cu ochii pe ecrane, şi alea mici, dar ce să-i faci. Şi mi-a plăcut mult cum s-a auzit, mi-a plăcut sincroniz

"Fiţi un călător corect! Înainte de a urca în mijlocul de transport în comun, asiguraţi-vă că aveţi un titlu de călătorie valabil!Respectând regulile de călătorie, vă respectaţi atât pe dumneavoastră, cât şi pe ceilalţi călători". Cam aşa sună una din campaniile RATB. Nimic mai neadevărat! Dacă nu ai şansa să prinzi un troleu dotat cu aer condiţionat, pe traseul Romană-Dorobanţi, pe unde sunt oameni mai curăţei....zici că n-ai avut noroc în viaţă. Eu, una, 7 zile pe săptămână mă lovesc în tramvaiul 32, care mă duce şi mă aduce din Rahova (ihm!!!), de oameni nebuni (la propriu, cu dungă roşie în buletin), nespălaţi, beţivi, hoţi. Eu sunt corectă, îmi plătesc abonamentul. Şi ce primesc în schimb??? Sunt eu respectată cumva? Mai acumulez şi frustrări când văd că mai urcă controlorii ăştia de la RATB şi se duc tot la ăia cuminţei şi curăţei să-i verifice. De vagabonzi, ţigani, beţivi nu se apropie! Păi asta-i discriminare! Apropo de controlorii păcii, am auzit două povestioare r

....Când m-am îndrăgostit, a fost pe la 6 ani, de un băiat de la cămin. Îmi aduc aminte numele și prenumele (!), dar și faptul că îi cam dedicam serenade! Mai exact, învățasem versurile șlagărului (cred că așa se cheamă) "Iubite" cântat de Angela Similea - minunat cântec -, exersasem cu alte fetițe de la cămin și cântam toate când treceam prin fața lui! A trebuit să-mi ascund sentimentele după ce niște fetițe foaaarte rele mi-au înscenat o chestie pe care n-am uitat-o nici azi: i-au pus în cutia poștală flori și un bilet de amour, chipurile scris de mine (ce înseamnă să-ți înveți copilul să scrie devreme), de a venit maică'sa la cămin să discute cu educatoarea. ....Când am fost la mare se întâmpla pe la 2 ani! Eram cu mami, tati și mamaie...din câte am văzut în poze. Și de atunci, în fiecare an, am văzut marea, de m-am ales cu o dependență de care nu am scăpat nici astăzi! ....Când am mestecat prima dată gumă era pe la 5-6 ani. Mi-o cumpărau bunicii mei, o puneau pe perva

Dragă sufleţel, Îmi pare rău că a trebuit să guşti din amarul despărţirii, din nou. Poate de aceea, acum, totul e mai amar decât prima dată. Înţeleg că ieri a fost ultima zi de prezent, că nu mai vezi în viitor, că nu mai ai lacrimi deşi ochii tăi vor să plângă, că nu mai ai somn, că nu mai poţi respira, că totul pare un coşmar din care încerci cu disperare să te trezeşti şi nu reuşeşti. Înţeleg că totul a fost atât de brusc, de neaşteptat, că nu ai avut ocazia să îţi iei rămas bun de la tot ce iubeşti. Înţeleg că ai crezut atât de mult în voi încât, acum, tu, o jumătate, nu mai ştii să te identifici, nu mai ştii cine eşti, ce vrei. Ştiu că acum mai vrei un sărut, o îmbrăţişare, o privire şi...că, poate, îţi vrei înapoi viaţa de acum câteva zile, săptămâni, luni, înainte ca relaţia să înceapă să agonizeze fără să-ţi dai seama. Dragă sufleţel, explicaţii există pentru ceea ce s-a întâmplat, dar niciodată nu sunt destul de logice pentru inimă. Eu, una, am învăţat că tot ce se întâmplă ar

Îmi amintesc că aveam 10 ani, eram în clasa a III-a sau a IV-a şi eram foarte îndrăgostită de Michael..... Cred că am făcut o pasiune numai uitându-mă la promovarea concertului care urma să aibă loc în România. M-a fascinat aşa de mult, încât am reuşit să-i scriu numele corect - degeaba făceam engleză, nu reuşeam să scriu un nume străin doar auzindu-l, de obicei scriam cum pronunţam. Dar cu Michael a fost altă poveste. Offf....de câte ori am mâzgălit de atunci MICHAEL JACKSON.... cu inimioare, la sfârşitul caietelor de mate sau de română!!! Aşa pitică cum eram, am început să colecţionez, normal, poze din "Ecran Magazin" - un fel de Bravo pe acele vremuri, să port pe ascuns insigne cu Michael - că ai mei nu erau de acord. Într-o zi, am văzut în vitrina unei librării o revistă, a cărei copertă era, practic, un mic poster cu Michael. Oooo, am înnebunit, voiam şi eu. Dar cum să fac??? Ai mei erau foarte reticenţi pe atunci vizavi de tot ce produce plăcere copilului :d, aşa că am

.... fără un covrigel sau pufuleţi sau pâine .... fără nuci sau alune Nu de alta, dar este mereu cineva care pândeşte după un fir de iarbă, de pe o creangă sau după un copac, în aşteptarea unui mic festin!

Unii oameni suferă de fobii, mai mult sau mai puţin motivate. Eu, de exemplu, sufăr de fobie de insecte, în special gândaci, păianjeni....mor, mă apucă groaza când îi văd doar în poze. Dar "zebrafobia" bântuie multă lume. Mă refer la fobia de trecerea pentru pietoni! Oamenii fac tot posibilul să o evite, cu riscul de a fi călcaţi de maşini sau de a primi o amendă. Niciodată trecerile pentru pietoni nu sunt acolo unde ne-am dori, sunt prea departe, ne incomodează în fuga noastră cotidiană. Am văzut odată o tipă care s-a riscat şi a traversat printre maşini, doar pentru a ajunge pe trotuarul de vizavi, unde erau tarabe cu muuuulte ţoale din Europa. Cum a ajuns în dreptul lor, s-a liniştit! Azi am văzut una şi mai şi. La Unirea, unde întoarce tramvaiul 32, există o trecere pentru pietoni....dar, bineînţeles, e prea departe, e aiurea pusă, aşa că e rar folosită. Oamenii preferă să se aventureze pe la mijlocul străzii, printre maşini. De curând au apărut nişte garduri, care delim

Am văzut mai demult un film numit astfel, "What women want" , cu Mel Gibson şi Helen Hunt, foarte mişto. Dar nu despre film vreau să scriu. Ci despre o listă a dorinţelor pe care am scris-o când eram în liceu, cred, găsită de curând printre paginile jurnalului ţinut de mine în adolescenţă. Am citit-o şi am avut surpriza să văd că sunt, încă, în căutarea unui bărbat care să corespundă cerinţelor pe care le aveam atunci. Hmmm! Ori gândeam matur pentru acea vârstă, având în vedere că am scris lista pe la 15-16 ani, ori am rămas cu mintea de atunci :) Nu cred că voiam sau vreau prea multe de la un bărbat, majoritatea "calităţilor" ar trebui să existe în materia lui genetică. Totuşi, nu am reuşit, până acum, să găsesc pe cineva care să aibă nici măcar 1/2 din ce-mi doresc... Ciudat este că, atunci când eşti cucerită de anumite calităţi la un bărbat, oricât de puţine ar fi acelea, există riscul să dispară în timp. Pur şi simplu! Să înţeleg că există un "arsenal de go

Am fost plecată într-un mini concediu şi, aşa cum se obişnuieşte, trebuie să aduc cadouri, "mici atenţii", pentru cei care au rămas acasa. Cel mai drăguţ, m-am gândit eu, ar fi fost un nou template pentru blogul meu, mai animat, mai colorat....Numai că novicele de mine nu se descurcă în atâtea setări, era cât pe ce să rămân fără acces şi fără posibilitatea de a controla propriul blog!!! Dar tot am adus ceva frumos pentru fiecare ;) o barză pentru cei ce îşi doresc noroc un fluturaş pentru cei tineri şi neliniştiţi căluţi pentru iubitorii de animale pentru noi toţi :) pentru iubitorii de natură pentru cei care iubesc florile de câmp pentru un zâmbet...